Studiul INTERPHONE: utilizarea telefoanelor mobile si riscul aparitiei neurinomului acustic


05-09-2011

Folosirea indelungata a telefoanelor mobile a generat ingrijorare in privinta sanatatii publice la nivel mondial. Studiul INTERPHONE si-a propus evidentierea relatiei de cauzalitate intre utilizarea dispozitivelor de comunicare si aparitia neurinoamelor acustice. Utilizandu-se un protocol comun, analiza a fost dezvoltata in 13 tari si a cuprins 1.105 pacienti recent diagnosticati cu neurinom acustic si 2.145 persoane sanatoase. Gradul de folosire in trecut a telefonului mobil a fost evaluat prin intermediul interviului personal. In analiza primara, timpul de expunere a fost stabilit la un an inainte de data de referinta (data la care a fost stabilit diagnosticul). Mai mult, perioada de analiza a fost crescuta pana la 5 ani pentru a se lua in calcul posibilitatea unei stari latente.

In ceea ce priveste rezultatele, rata de expunere a celor doua grupuri analizate a cunoscut valori edificatoare care conduc catre un rezultat concludent. Prin urmare, utilizatorii diagnosticati cu neurinom acustic care folosesc telefonul mobil in mod normal au prezentat un interval de incredere (OR – odds ratio) de 95% (0,69-1,04) cu o valoare de 0,85. Statistic vorbind, pentru o perioada mai mare sau egala cu 10 ani dupa prima utilizare regulata a telefonului mobil OR a fost 0.76 (interval de incredere cuprins intre 0,52 si 1,11). In grupul mentionat mai sus, nu a existat nicio tendinta de crestere a riscului proportional cu numarul orelor vorbite sau numarul apelurilor primite.

In general, rezultatul la subiectii care utilizeaza telefonul mobil pe aceeasi parte a capului unde se regasete neurinomul nu a fost diferit fata de cei care utilizeaza dispozitivul de comunicare pe partea opusa a capului.

In final, nu s-a gasit nicio asociere intre cei diagnosticati cu neurinom acustic care utilizeaza telefoane mobile in mod regulat si cei care au inceput utilizarea acestora cu 10 ani inainte de data de referinta. Datele observate la cel mai inalt nivel al timpului vorbirii cumulat ar putea aparea din intamplare sau ca un efect de cauzalitate. De regula, neurinoamele acustice reprezinta afectiuni tumorale care se dezvolta pe o perioada mai lunga de timp si, in concluzie, intervalul cuprins intre introducerea telefoanelor mobile si aparitia tumorilor ar fi prea scurt pentru a observa un efect, daca exista unul.

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877782111000944